printr-o piele tăbăcită
zilele altora
este o libertate asumată la capătul unei țigări
fumată într-un loc anume ales
din imaginația mea
mereu pe fugă

iar în locul acesta
unde zâmbetul atins mult prea devreme de cuțit
a încetat să se mai zbată
tu ai înțeles asta în urmă cu ani de zile
pentru că așa este firesc să se întâmple
numai cu cei care umblă surzi pe marginea prăpastiei

cu toate astea normalul este un câine orb
cu un lătrat orb
lângă o scară de bloc unde vin să adoarmă toți oamenii
fără țară
despre asta este de fapt vorba în poemul ăsta
despre acei oameni care vin să se tolănească
în frigul de urcat al celor 24 de trepte
până la etajul care se zvârcolește cel mai mult
deasupra pământului

și cum zburătoare nu am știut să fim niciodată
așa împleticindu-ne
ne-am ascuns unul în celălalt
sălbăticiile
am crescut flori carnivore în pervaz
și din când în când le-am pus față în față
să se lupte până la moarte
pentru că așa este cel mai normal să fim
orbi amândoi și tineri evadați
din flori